Monitorul.

 Monitorul

Dintre toate echipamentele periferice de ieşire, monitorul este de departe cel mai utilizat.

Majoritatea monitoarelor calculatorelor de birou folosesc un tub catodic (Cathode Ray Tube -

CRT), în timp ce sistemele portabile încorporează ecrane cu cristale lichide (Liquid Crystal

Display - LCD).

Caracteristicile principale ale monitoarelor sunt:

• Tehnologia utilizată. Introdusă în 1987, tehnologia VGA (Video Graphics Array) este

folosită şi astăzi, deşi de-a lungul anilor a suferit o serie de îmbunătăţiri. În 1990 a fost

prezentată tehnologia XGA (eXtended Graphics Array) care suportă o rezoluţie de 800x600

pixeli în 16,8 milioane de culori sau 1024x768 pixeli în 65536 de culori. Majoritatea

monitoarelor folosesc tehnologia UXGA (Ultra XGA). Aceasta oferă suport pentru 16,8

milioane de culori cu rezoluţii de până la 1600x1200 pixeli, depinzând de dimensiunea

memoriei plăcii grafice. Un adaptor UXGA preia informaţia în format digital şi o transformă în

semnal analog prin intermediul unui convertor (Digital-to-Analog Converter - DAC). Odată

trecută în format analog, informaţia este trimisă către monitor prin intermediul cablului VGA.

Procesul de convertire a informaţiilor din format digital în format analog conduce la o

diminuare a calităţii. Pentru a evita această pierdere a fost conceput un nou standard: Digital

Video Interface - DVI. Astfel, informaţia este transmisă către monitor direct în format digital.

• Suprafaţa vizibilă, determinată de proporţia laturilor şi dimensiunea diagonalei. Marea

majoritate a monitoarelor prezintă o proporţie a laturilor de 4/3, ceea ce înseamnă că raportul

dintre dimensiunea lăţimii şi cea a înălţimii ecranului este de 4 la 3. Cele mai întâlnite

dimensiuni ale diagonalei sunt de 15, 17, 19 şi 21 inch. Diagonalele ecranelor de la

sistemele portabile sunt mai mici şi variază între 12 şi 15 inch. De notat că o diagonală de 15

inch pentru un ecran LCD echivalează cu o diagonală de 17 inch pe un ecran CRT.

Dimensiunea suprafeţei vizibile afectează în mod direct rezoluţia folosită. Aceeaşi rezoluţie

va asigura o imagine mai bine conturată pe un monitor cu diagonala ecranului mai mică,

deoarece acelaşi număr de pixeli este distribuit pe o suprafaţă mai mică. Cele mai populare

monitoare astăzi sunt cele CRT de 17 inch.

• Rezoluţia maximă. Rezoluţia se referă la numărul de pixeli (puncte individuale de

culoare) afişaţi pe suprafaţa ecranului. Exprimarea rezoluţiei folosite se realizează prin

identificarea numărului de pixeli de pe axa orizontală şi cea verticală, cum ar fi 640x480.

Suprafaţa vizibilă a ecranului, rata de reîmprospătare a imaginii şi distanţa dintre doi pixeli

alăturaţi determină rezoluţia maximă suportată de monitor.

• Distanţa dintre pixeli (dot pitch) este cu atât mai bună cu cât este mai mică. Micşorarea

acestei distanţe conduce la obţinerea unor rezoluţii din ce în ce mai bune. De exemplu, un

ecran cu pixelii aşezaţi pe 1280 de rânduri şi 1024 de coloane va suporta o rezoluţie maximă

de 1280 x 1024 pixeli.

• Rata de reîmprospătare (pentru monitoarele CRT) reprezintă numărul de imagini afişate

pe ecran într-o secundă. Dacă monitorul oferă o rată de reîmprospătare de 72 Hz, înseamnă

că toţi pixelii ecranului sunt reîmprospătaţi de 72 de ori pe secundă. Rata de reîmprospătare

este extrem de importantă sub aspectul ergonomiei, putând afecta vederea utilizatorului care

să află în faţa calculatorului un număr mai mare de ore pe zi. Atunci când rata de reîmprospătare este mai mică de 72 Hz, ochiul uman va recepţiona o pâlpâire continuă a

imaginii, ceea ce va conduce la obosire prematură şi apariţia durerii de cap.

• Adâncimea de culoare. Combinaţia dintre modurile de lucru suportate de placa video şi

monitor determină numărul de culori care pot fi afişate. De exemplu, un ecran care poate

opera în modul SuperVGA (SVGA) poate afişa până la 16777216 de culori, deoarece poate

lucra cu o descriere pe câte 24 de biţi pentru fiecare pixel. Numărul biţilor utilizaţi pentru

descrierea unui pixel mai este cunoscut şi sub numele de adâncime de culoare. La o

adâncime de culoare de 24 de biţi, 8 biţi sunt alocaţi fiecărei culori primare - roşu, verde şi

albastru. Această adâncime de culoare este de asemenea cunoscută sub numele de „true

color” deoarece poate produce peste cele 10 milioane de nuanţe pe care ochiul uman este

capabil să le discearnă. Afişarea în 16 biţi de culoare poate produce doar 65536 de culori.

Afişarea pe 8 biţi produce 256 de culori sau nuanţe de gri, iar afişarea pe 1 bit este

monocromă.